Expresia îi aparţine dlui Dan Tapalagă, unul dintre cei mai buni jurnalişti de la noi.
Ea conţine îndemnul pe care mi-l adresează domnia sa, după ce îmi reproşează că am susţinut-o pe Teo Trandafir.
Nu voi insista asupra simplificării pe care şi dl Tapalagă, şi alţii au îmbrăţişat-o, şi anume aceea de a o reduce pe proaspăta deputată la unele din emisiunile pe care le-a realizat, şi anume la cele în care apăreau manelişti. Şi cariera sa de jurnalist (radio şi TV), ca şi campania pe care a susţinut-o vădesc faptul că Teo e o persoană nu doar simpatică, ci şi onorabilă. Simplu spus: Teo nu a produs manele şi nu le-a folosit în campanie.
Vreau însă să mă refer la imaginea proiectată de dl Tapalagă cu ajutorul expresiei din titlul acestei postări.
Ea conţine o idee despre politică pe care o voi refuza la fel de decis cum am refuzat şi ideea oligarhiei.
Am afirmat de mai multe ori opoziţia mea faţă de oligarhie, adică faţă de exploatarea influenţei financiare în scop politic. Acesta a fost şi motivul principal al criticii pe care am făcut-o la adresa candidaturii tânărului Prigoană. Nu pot fi de acord cu oligarhizarea pentru că ea diminuează şansele cetăţenilor lipsiţi de resurse şi ajunge, pe o cale indirectă, la efectele pe care le avea votul cenzitar. Sper că e clară diferenţa dintre acest motiv şi discursul care refuză oligarhii pentru că manipulează opinia prin televiziuni.
Dar la fel de rea şi de periculoasă e şi altă idee. Aceea că politica trebuie făcută de şi pentru un cerc foarte restrâns de cetăţeni.
Ar fi vorba de oamenii foarte educaţi, de cei care sunt legaţi de o cultură rafinată şi care nu vorbesc decât celor asemenea lor. E vorba aici de un liberalism aristocratic. Un liberalism legat şi el de votul cenzitar, într-o formă mult mai directă decât cea presupusă de oligarhii tranziţiilor.
Ei bine, îl voi dezamăgi pe dl Tapalagă. Deşi am introdus în spaţiul nostru public – prin cărţi şi conferinţe, prin articole şi prin discursuri – multe dintre ideile liberale, inclusiv cele aparţinând liberalismului aristocratic, nu am fost şi nu voi fi niciodată suporterul ideii că politica este pentru o elită.
Trăim în societăţi democratice. Fără această împământenire, liberalismul e o iluzie.
În societatea de masă, egalitatea e regula. Votul unui doctor în chimie şi votul unui analfabet sunt egale. Cine ascultă Bach are aceeaşi influenţă ca şi cel care ascultă manele. Cine nu a ieşit din lecturile şcolare şi cititorul care e la curent cu toate noutăţile literare au acelaşi statut politic.
Un politician care crede şi în liberalism şi în democraţie nu poate vedea doar un fragment de societate. Dacă mi-aş fi propus să îi reprezint doar pe colegii mei de la Universitate, aş fi intrat în competiţia pentru rectorat, nu în cea pentru Parlamentul European.
Democraţia nu e rezervată publicului de la Ateneu sau celor care l-au citit pe Tocqueville sau celor care, în general, în numele unui rafinament cultural, îmbrăţişează cultura dispreţului faţă de mase.
Cred, altfel spus, într-o formă de reprezentare care să lege oameni educaţi şi oneşti de cetăţenii simpli, de masa articulată de egalitatea modernă.
E la fel de dificil să găseşti oameni educaţi şi oneşti dispuşi să intre în jocul politic, ca şi să convingi un intelectual că votul unui analfabet e egal cu al lui. Ştiţi de ce e greu? Pentru că devotamentul faţă de cauza publică e o corvoadă. E mult mai comod să urmăreşti doar interesul privat.
Nu voi fi, de aceea, “oleacă mai elitist”. Pentru că detest elitismul la fel de mult ca şi oligarhizarea scenei politice. O ţoapă îmbogăţită e la fel de antipatică, pentru mine, ca şi un suporter al votului cenzitar.
Societatea noastră oferă, din păcate, tot mai puţine ocazii de a învăţa egalitatea.
De la eliminarea uniformelor din şcoală la ridicarea gardurilor din jurul proprietăţilor private, de la aroganţa unor lideri de opinie la vedetizarea politicienilor – totul merge în direcţia destituirii egalităţii din viaţa noastră publică.
Şi dacă i-am invitat pe îmbogăţiţii tranziţiei să ia din când în când troleibuzul, îl voi invita să facă acelaşi lucru şi pe dl Tapalagă! Sper să nu se supere.
Mersul cu troleibuzul e o ocazie de a experimenta egalitatea fără de care nu poţi percepe sensul politicii actuale…