O spun direct: susţin legea lustraţiei. O fac din motive morale, care ţin mai degrabă de simbolistică. Îmi dau seamă că motivele pragmatice care susţineau un asemenea demers la începutul anilor 90, nu se mai pot susţine. Legea lustraţiei, adoptată la vremea ei, adică prin 1991 - 1992, ne-ar fi scutit de multe rele. O Românie care ar fi fost lipsită de “aportul” liderilor comunişti şi securişti imediat după 1990, ar fi arătat cu mult mai bine acum. Dar, răul s-a produs deja. Cei care ar fi trebuit lustraţi atunci, au condus şi au furat cu zel România vreme de 20 de ani. România a fost deja condusă de Ion Iliescu şi furată de cei ieşiţi în lumea afacerilor de sub pulpana sa ori a regimului său. Cei de care trebuia să ne ferească legea lustraţiei au condus deja România, iar acum sînt la pensie sau în capacităţi private.

Nu caracterul sancţionatoriu este esenţial pentru legea lustraţiei, ci caracterul preventiv. Pentru o perioadă de timp, oamenii ataşaţi dictaturii trebuie să lase loc oamenilor ataşaţi democraţiei. Este crucial ca acest interval de lustraţie să curgă imediat după răsturnarea regimului dictatorial. Dacă începe să curgă la 20 de ani după prăbuşira dictaturii, lustraţia însăşi este inutilă şi nefirească.

Şi totuşi, convins fiind că această lege nu mai poate produce efectele benefice pe care le-ar fi putut produce dacă era adoptată la vremea ei, o susţin. Ca nici o altă lege, legea lustraţiei discutată în 2010 are o încărcătură simbolică uriaşă şi atît. Cînd preşedintele Băsescu a condamnat crimele comunismului în 2007, Parlamentul s-a comportat jalnic. PSD a lipsit ostentativ, iar PRM a produs cel mai ruşinos spectacol din istoria Parlamentului nostru, sub ochiul complice - toropit al dlui Văcăroiu. PNL a fost reţinut, pentru că orice susţinere a Raportului ar fi însemnat o susţinere a preşedintelui Băsescu, ceea ce era şi este de neconceput pentru liberali. La rîndul lor, PD şi PLD păreau timorate, palide, speriate. Parlamentul României poate arăta într-un singur fel ce crede despre comunism: adoptînd sau respingînd legea lustaţiei. Este un gest simbolic, dar explicit. Mă aşez printre cei mai activi susţinători ai legii, tocmai pentru că sînt dintre cei care cred în forţa colosală a simbolurilor şi în rolul extrem de important al gesturilor morale, dar şi pentru că regret enorm că societatea românească a ratat momentul fructificării reale a procesului de lustraţie.

PS Comentariile dlui A Năstase sînt întristătoare. Pentru cei ca domnia-sa, legea lustraţiei este un prilej ca cineva să scape de altcineva. Rămîn pentru un moment în această perspectivă şi-mi spun că, dacă legea venea la vremea ei, România ar fi fost scăpată de dl Năstase şi dl Năstase ar fi fost scutit de o grămadă de necazuri pe care funcţiile în care România nelustrată l-a plasat i le-au adus. Ar fi fost mai bine pentru toată lumea. Dar nu pot privi România prin ochii dlui Năstase mai mult de o clipă, aşa că revin la punctul meu de vedere. Cel din care îl văd pe fostul premier incapabil să priceapă miza morală a acestui proiect. Nici nu-l condamn, nici nu-l critic pentru asta. Există oameni care pur şi simplu nu pot percepe dimensiunea morală a lumii. N-ai ce să le faci…
Sursa : Sever Voinescu