Am citit proiectul de Constituție pe care guvernul l-a trimis, cu propunere de inițiere, președintelui Băsescu. Mărturisesc sincer: aveam așteptări mai mari. Proiectul guvernului consacră cele decise referendar de popor, în noimebrie 2009. Foarte bine! De asemenea, umblă la componența CSM. Iarăși, foarte bine! În plus, mai adaugă în textul fundamental corecții de parcurs, mici ajustări menite să deblocheze posibile blocaje. Am îndoieli asupra eficienței acestora. De pildă, un nou blocaj între președinte și premier, similar celui pe care l-am avut în anii 2006-2008, tot nu poate fi rezolvat. De aceea, acceptînd aproape tot ce se găsește în acest proiect, spun clar: e prea puțin! Orice analiză a sistemului constituțional românesc arată că defecțiunile acestuia sînt profunde – Constituția are nevoie de reparații capitale.

Prin urmare, e nevoie de o nouă Constituție rescrisă de la cap la coadă, și nu de o lege care modifică niște articole din actuala Constituție. Prin urmare, aș socoti proiectul Guvernului doar un prim pas pe drumul unei serioase reforme constituționale. Sper să avem mai mult succes cu reforma constituțională decît avem cu reformele în alte domenii sectoriale. Altfel, proiectul guvernului are un rol benefic pentru întregul proces, așa cum am mai spus. După interminabile discuții politice despre modificarea Constituției, avem, în fine, o comisie parlamentară anume desemnată de legislativ să producă propunerile de modificare. Proiectul guvernului (care are toate șansele să devină proiectul președintelui) dinamizează acest proces care devenise exasperant de lent, inerțial, leneș. Modificarea Constituției devenise unul dintre acele subiecte despre care toți politicienii vorbeau, dar nimeni nu făcea nimic. Adică unul dintre multele exemple care justificau percepția proastă pe care cetățenii o au despre clasă noastră politică al cărei nume comun este ”Ineficiență”. În acest context, gestul Guvernului de a plasa în procedură legislativă un proiect de modificare a Legii fundamentale este de salutat.

În ceea ce mă privește, cred că ne trebuie o Constituție a responsabilităților și nu una a drepturilor și atribuțiilor, cînd vorbim despre instituțiile statului. Cred că drepturile fundamentale recunoscute persoanei trebuie mai clar explicate și mai cred că centrul de forță al acestei Constituții trebuie să fie binomul cetățean – comunitate locală și nu binomul cetățean – stat. Cred că sistemul de ”checks-and-balances” între puterile statului trebuie complet regîndit.  Nu doar control reciproc (”reciproc” este cuvîntul esențial aici) între puterile statului, dar și limitări serioase. Adesea, legislativul face ceea ce trebuie să facă executivul, executivul legiferează abundent (slavă Domnului, acum s-a mai oprit!), puterea judecătorească face singură legi și decide asupra execuției bugetare, legislativul decide cine este trimis în judecată și cine nu etc. Avem o grămădă de situații în care puterile statului se interferează anormal. În fine, Constituția trebuie să propună un stat mic, dar puternic. Asta înseamnă un stat descentralizat. De altfel, un Parlament unicameral poate avea sens într-o paradigmă democratică numai dacă România are un stat puternic descentralizat  și o cu totul altă organizare administrativ-teritorială. M-aș fi așteptat ca Guvernul să propună, deja, un anumit proiect în acest sens, pentru că momentul modificării Constituției este cel mai potrivit pentru a opera și reorganizarea administrativ-teritorială.

În fine, Constituția trebuie să scape de cîteva ipocrizii. Figura președintelui, plutind undeva deasupra executivului, dar nefiind chiar executiv, mi se pare insuficient conturată. Dacă președintele este parte a executivului, atunci vedem asta clar, în Constituție. Dacă nu este, atunci să vedem asta clar în Constituție. Dar actualul desen constituțional în culori indecise nu mai poate funcționa. Apoi, faptul că președintelui i se dă responsabilitatea medierii conflictelor dintre puterile statului, dar nu i se dă nici o pîrghie să decidă într-o asemenea situație, mi se pare o ipocrizie constituțională de care trebuie să scăpăm. Ori îi dăm responsabilitatea medierii, dar îi dăm și instrumentele să medieze, ori nu-i dăm această responsabilitate și trimitem imediat orice conflict între puteri la judecător (eventual la judecătorul constituțional). La fel, mi se pare ipocrit să se consacre figura președintelui apolitic, suspendat la egală distanță de toate forțele politice. Președintele este un om politic. El ajunge președinte tocmai pentru că este un bun om politic. În toate cazurile, omul care ajunge președintele României vine direct din fruntea unei mari mișcări politice, fie că e partid, fie că e alianță. Nu e ipocrit să ceri acestui om ca, din clipă în care devine președinte, să uite complet că a fost parte a acelei mișcări și că oamenii l-au votat în mare măsură pentru asta? Să transformi peste noapte liderul unei mișcări politice de succes (că de-aia cîștigă prezidențialele) într-un tătuc care-i iubește și-i dojenește egal pe toți actorii politici - așa cum face actuala Constituție – mi se pare, cum spuneam, o ipocrizie fără margini.

Ar mai fi multe de spus, sînt convins. O vom face pe parcursul viitoarelor luni de zile în care tema Constituției va fi în fruntea agendei publice. Oricum, bine că s-a urnit căruța! Revizuirea Constituției a început cu adevărat!