Mă întreabă Ion Adrian ce cred despre evoluţia euro şi diversele măsuri avute în vedere pe plan european. Domnia sa trimite la o anchetă HotNews pe această temă.
Răspund direct, cu referire, desigur, şi la România, pe care mulţi uită să o trateze ca pe o ţară membră a UE.
1. Sunt de acord atât cu o supraveghere a bugetelor naţionale înainte de adoptarea lor în parlamentele din ţările membre, cât şi cu un control asupra execuţiei acestora. România nu ar avea decât de câştigat dacă un asemenea mecanism ar fi dezvoltat ca unul comunitar, nu inter-guvernamental. La modul general, cred că societatea românească ar avea de câştigat de pe urma oricărei dezvoltări a metodei comunitare în defavoarea celei inter-guvernamentale. Dată fiind corupţia elitelor administrative de la noi, ca şi lipsa de expertiză în multe domenii ale politicilor europene, suntem încă dependenţi de soluţiile descrise de ceilalţi, adică de partenerii noştri europeni. Comisia ne poate sprijini în mod semnificativ.
2. Mulţi par să creadă că e nevoie de o creştere generală a TVA pentru a salva euro. Ar fi bine să vedem dacă e nevoie ca TVA să crească si la noi, nu doar în zona euro. Ştim sigur că un dezastru pentru euro ar însemna un cataclism pentru leu. Dacă putem stabiliza moneda noastră în situaţia incertă de acum doar mărind TVA, nu trebuie să ezităm să facem acest lucru. Rigoarea nu poate fi amânată.
3. Susţin, pe de altă parte, orice măsură inteligentă de diminuare a deficitului nostru bugetar. Pe lângă constrângerile anunţate de guvern, este nevoie de pârghii directe pentru reluarea creşterii, iar asta nu se poate face decât dacă avem modalităţi de consolidare a economiei libere. Dacă ne vom limita la improvizaţii, riscăm să adâncim criza. Includ aici, desigur, şi improvizaţiile fiscale. Încurajarea IMM pe orice cale e o pistă care trebuie explorată.
4. Am o temere legată de modul în care s-ar putea recurge în acest moment la reforme în sistemul educaţiei, al sănătăţii şi în administraţia publică. Nu că n-ar fi nevoie de modernizări. Dar e nevoie şi de curaj. Câţi dintre miniştri îl au? Câţi dintre ei ar putea proceda, în aceste momente de criză, cu dreptate, în mod nepartizan, dar şi fără ezitare? Nu dau nici un exemplu ca să nu credeţi cumva că vreau să zgâlţâi vreun scaun…
Morala e una singură: şi euro, şi societatea românească au nevoie de elite curajoase şi imaginative.
Cât priveşte România, opinia publică a fost învăţată cu un discurs foarte sceptic. Culmea e că acesta pare să fie sentimentul general la scară europeană!
Sursa : Preda, Cristian Preda