Nimeni nu va putea contesta vreodata rolul crucial jucat de Mihail Gorbaciov in grabirea colapsului comunismului. Nu a fost, cum se spune, conditia suficienta, insa, in chip cert, a fost cea necesara. Ori, mai exact spus, una dintre acestea. Cum scria candva Zbigniew Brzezinski, prezenta un tar revizionist-marxist la Kremlin a schimbat regulile jocului, a creat un nou prag de asteptari, de sperante, de posibilitati. Un banc al epocii, de prin 1988, suna cam asa: “Care este diferenta dintre Dubcek si Gorbaciov?” “Nici una, dar Gorbaciov nu a aflat-o inca”.

Graham Greene a scris romanul The Human Factor. Politologul Archie Brown a scris biografia secretarului general al PCUS cu titlul The Gorbachev Factor. A fost meritul lui Gorbaciov ca a refuzat sa utilize asasinatul in masa pentru a ramane la putere. A dus reformele hruscioviste dincolo de orice visase vreodata intempestivul, imprevizbilul Nikita Sergheievici. A abandonat doctrina Brejnev a “suveranitatii limitate”. In noiembrie 1987, intr-un discurs istoric, a condamnat crimele stalinismului drept “neiertabile si neuitabile”. A permis publicarea cartilor unor Soljenitin, Ahmatova, Gumiliov, Zamiatin, Pasternak, Mandelstam, Brodski, Koestler, Orwell, Grossman. A incurajat inteligentsia liberala si a respins ofensivele national-bolsevice. A redus drastic puterea aparatului de partid si a KGB-ului (a platit pentru aceasta prin faptul ca aceste doua centre de putere l-au tradat in august 1990). Stategia sa a fost tinta atacurilor abjecte concentrate intr-un text intrat in istoria infamiei neo-staliniste (articolul Ninei Andreieva din Sovietskaia Rossia, “Nu pot renunta la principii”, aparut in 1988). Comparat cu Boris Eltin, un revolutionar veritabil. a fost omul jumatatilor de masura. Care au contat insa imens in dezintegrarea monolitului bolsevic.

Iata-l acum pe ultimul presedinte al URSS, la doua decenii dupa tumultuosul an 1990, venind la Bucuresti pentru a participa la un eveniment mediatic cu nebuloase implicatii. Sigur, a castigat ceva bani pentru fundatia sa. Intelege el oare in ce joc a fost atras? Cum incearca diversi fosti si actuali magnati sa castige capital simbolic de pe urma sa? Cum il foloseste de fapt Ion Iliescu pentru a-si repara cumva imaginea atat de compromisa? Ma intreb daca nu ar fi fost normal ca Gorbaciov sa vorbeasca public despre semnificatia evenimentelor de acum douazeci de ani, despre cauzele prabusirii regimurilor comuniste, despre rolul ideologiei pe care a venerat-o candva in experimentele genocidare soldate cu moartea a peste o suta de milioane de oameni. S-au servit in schimb fraze gaunoase, clisee stanjenitoare. Din Mihail Gorbaciov, omul politic de anvergura internationala, groparul unui sistem criminal, pare sa nu fi ramas decat numele si o palida copie fotografica. Vorbeste ca un automat, se lasa utilizat ca o fosta vedeta ahtiata de lumina reflectoarelor. Un intristator “bulevard al amurgului”.

Comparati-l pe Mihail Gorbaciov cu Serghei Kovaliov, fostul detinut politic si disident, militantul pentru drepturile omului, presedintele Asociatiei Memorial, prietenul lui Andrei Saharov, care a implinit 80 de ani in martie anul acesta. O diferenta de la cer la pamant.
Sursa : tismaneanu.wordpress.com