De pe la episodul al III-lea, nu am mai urmărit stenogramele Voicu. Am înțeles bine sistemul încă din primele două episoade și știu că, de acum înainte, viitoarele numere ale acestui roman – foileton nu mai pot aduce altceva nou în afară de nume. Nimic nou în privința sistemului, nimic nou în privința originii sale, nimic nou în privința anvergurii sale…

Din ceea ce am citit, două lucruri mă impresionează puternic. Primul, felul în care judecători de Înaltă Curte vorbesc cu unul ca Voicu, dar și ce vorbesc unii magistrați supremi cu unul ca Voicu. Vorbesc despre dosare, promit, sînt chemați la ordine, înghit promisiuni de șpagă și, dacă nu iese, se scuză tremurînd, jură, se tînguiesc. E degradant! Zilele trecute, un tînăr magistrat îmi spunea că cei care cred că problema lor ține de bani, de salarii și sporuri, se înșeală. E o problemă de respect. Societatea le datorează și nu le acordă respect. Înclusiv în formă salarială. De acord! Absolut de acord! Numai că respectul nu se obține nici prin lege, nici prin hotărîri judecătorești definitive și irevocabile. Se obține greu, cu un efort etic considerabil. Și se pierde ușor. Paradoxal, eu cred că întregul corp profesional al magistraților are acum o excelentă ocazie să cîștige respect din partea cetățenilor și să dea de rușine cu politicienii (știu că mulți magistrați vor și asta). Dacă întregul corp profesional are, solidar, o anume reacție – cea firească, de bun simț și onoare – sînt sigur că magistrații vor cîștiga prestigiu moral. Dacă nu, arată că nu sînt cu nimic mai buni decît politicienii care își acoperă, la adăpostul votului secret, colegii corupți și mincinoși. Mai mult, dacă magistrații tac și învîrt hîrtii în interiorul breslei fără să se întîmple nimic, efectul va fi invers. Așadar, cazul Voicu mi se pare un examen de conștiință pentru întregul corp al magistraților. Ca la orice examen, o dată ce ai intrat în sală ai două opțiuni: ori ”îl pici”, ori ”îl iei”. Stenogramele Voicu au băgat pe magistrați în sala de examen. Au și tras biletul. Acum, depinde numai de ei.

Dar e și ceva ce mă înspăimîntă în stenograme. La un moment dat, Voicu spune că, dacă pierde Geoană alegerile, rețeaua e în funcțiune, lucrează, e gata de ”gherilă”. Despre ce rețea o fi vorbind? Și chiar lucrează? Condiția ca rețeaua să lucreze s-a îndeplinit: Geoană a pierdut. Nu pot decît să sper că cei care trebuie să știe răspunsul la aceste întrebări îl știu și că noi, cei care am fi lucrați de rețea, vom afla curînd despre ce e vorba…

PS Recitesc, spre corectare, textul de mai sus și îmi dau seama că ar putea exista două ambiguități pe care vreau să le clarific. Prima: cînd vorbesc despre politicieni în al doilea paragraf, mă includ. Deși nu am apărat niciodată pe nimeni la adăpostul votului secret (de cîte ori a trebuit să votez asemenea chestiuni, am votat de fiecare dată pentru deblocarea mersului firesc al justiției), îmi asum o parte de vină din ceea ce este vina colectivă care ne acoperă pe noi, toți politicienii. A doua precizare: în al treilea paragraf, prin ”noi” cei lucrați de rețeaua la care se referea domnul Voicu, înțeleg ”noi, cetățenii”. Adică, dumneavoastră și cu mine…